Universitatea "Lucian Blaga” din Sibiu – Aur şi Argint la Bruxelles

În perioada 08-16 noiembrie 2008 la Bruxelles, în Belgia, s-a desfăşurat Salonul Mondial de Inventică EUREKA INNOVA 2008 şi totodată Forumul Universităţilor Europene.
Universităţi şi Institute de cercetare, persoane fizice şi diverse organizaţii din SUA, Polonia, Rusia, Hong Kong, China, Japonia, Malaezia, Belgia, Elveţia, Taiwan, Iran si Germania s-au reunit în Capitala Europeană pentru a-şi prezenta invenţiile şi inovaţiile, recunoaşterea internaţională a acestora urmând a fi apreciată prin medaliile decernate în finalul competiţiei.
La aceste două evenimente de referinţă pentru lumea ştiinţifică internaţională, Universitatea "Lucian Blaga" a fost reprezentată prin Directorul Departamentului pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Prof.univ.dr.ing. şi ec. Mihail ŢÎŢU de la Facultatea de Inginerie "Hermann Oberth”, iar pe durata manifestării, standul Sibiului a fost vizitat de personalităţi din Guvernul Belgiei, de Ambasadorul României în Belgia, de miniştrii Educaţiei şi Industriei din Belgia, reprezentanţi ai Guvernului României, inventatori, dar şi reprezentanţi acreditaţi ai Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală de la Geneva.
În fiecare an, Brussels EUREKA INNOVA reuneşte, pe secţiuni, cele mai reprezentative invenţii din toată lumea, iar jurizarea este realizată de comisii internaţionale care cooptează nume de rezonanţă în cercetarea ştiinţifică. Brussels EUREKA INNOVA constituie unul dintre cele mai importante evenimente mondiale dedicate inovaţiei, la Bruxelles fiind prezenţi peste 300 de expozanţi din multe de ţări din întreaga lume. Este important de menţionat faptul că nu toate brevetele prezentate şi susţinute în faţa Comisiei Internaţionale au fost premiate. Jurizarea, care a adus în competiţie inventatori cu nume reprezentative la nivel internaţional, a fost realizată de un juriu internaţional compus din 41 de experţi din toate domeniile şi a reprezentat realmente o probă de foc, iar prin rezultatele stabilite, indiscutabil a fost confirmată valoarea invenţiei prezentate la Salon.
Prof.univ.dr.şi ec. Mihail Ţîţu, Directorul Departamentului pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu a fost premiat cu „Medalia de argint EUREKA INNOVA” pentru invenţia denumită “Electronic equipment for generating single - pulse electrical discharges”, autori ŢÎŢU Aurel Mihail, NANU Dan, OPREAN Constantin, DIACONESCU Constantin, ŢÂŢU Gheorghe Aurel. Brevetul de Invenţie prezentat şi susţinut face parte din seria de trei brevete de inventie din prima teză de doctorat a profesorului Mihail ŢÎŢU, decernarea premiului reprezentînd un moment de înaltă recunoaştere a meritelor inventatorilor sibieni.
Datorită meritelor obţinute în ultimul timp, trei medalii de aur, una de argint si una de bronz, reprezentantul ULBS la Salon, prof. dr. Mihail Ţîţu a primit un premiu special în nume propriu si anume „Medalia de AUR Meritul European pentru Inovare”.
Este vorba de încă două medalii, una de aur si una de argint, care urmează după alte patru medalii (trei de aur si una de bronz) de care se leagă numele distinsului nostru cadru universitar într-o perioadă de numai un an de zile,
“Brussels 2008 a reprezentat un mijloc de promovare a vizibilităţii internaţionale a invenţiilor, inovaţiilor, mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, prezentate în scopul lărgirii ariei de înaltă recunoaştere, de valorificare imediată a acestora, lucru care reprezintă pentru noi toţi, dar şi pentru Universitatea sibiană un bun prilej de a certifica inventatorilor şi inovatorilor din instituţia noastră imaginea meritată”, ne-a declarat directorul Departamentului pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu laureat la Salon.
Pentru următoarele Saloane, Universitatea pregăteşte brevete de invenţie noi cu speranţa că şi acestea vor fi apreciate la nivel internaţional, iar în momentul în care aceste invenţii vor fi prezentate în premieră există toate şansele de a fi premiate…

Daniela Maria FLUCSĂ, Biroul de Relaţii Publice al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu