Mihail Ţîţu:Centru Regional OSIM la Sibiu

Centrul Regional pentru Promovarea Protecţiei Proprietăţii Intelectuale îşi desfăşoară activitatea în cadrul ULBS şi este condus de directorul Departamentului Protecţia Proprietăţii Intelectuale din cadrul ULBS, prof. univ. dr. ing. şi ec. Mihail Ţîţu.

Acesta ne va explica importanţa unui astfel de centru în oraşul nostru.

infosib: Care este scopul acestui centru şi de ce a fost aleasă Universitatea “Lucian Blaga” drept partener?

Mihail Ţîţu: Convenţia înfiinţării acestui centru a fost semnată în data de 8 aprilie 2010, iar scopul lui este de a contribui la dezvoltarea şi promovarea unei culturi a proprietăţii intelectuale la nivel local şi regional precum şi la scoaterea în lumină a potenţialului creativ din zonă, concomitent cu punerea lui în valoare prin obţinerea de titluri de protecţie eliberate de OSIM. Trebuie ştiut că reţeaua Centrelor Regionale pentru Promovarea Protecţiei Proprietăţii Industriale (CRPPPI), înfiinţată şi coordonată de OSIM a luat naştere în anul 1999, iar centrul de la Sibiu este al 16-lea. Parteneriatul cu Universitatea “Lucian Blaga” reprezintă rodul preocupărilor noastre în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală, preocupări care datează de aproximativ 20 de ani. Primul pas în sensul instituţionalizării demersurilor în domeniul protecţiei intelectuale a fost făcut de universitate în 2007, prin înfiinţarea unui Oficiu. Apoi au urmat participările la saloanele internaționale de invenții, am avut rezultate excepționale și recunos­cute la nivel mondial, iar oficiul a fost transformat în Departamentul Protecţia Proprietăţii Intelectuale.

Iată că acum avem onoarea ca în cadrul Rectoratului să funcţioneze singurul Centru regional OSIM din Sibiu.

infosib: De ce la Sibiu s-a înfiinţat abia acum un astfel de centru, faţă de alte oraşe unde serviciile pentru promovarea dreptului de proprietate intelectuală funcţionează chiar şi de 10 ani?

M.T: Nu pot da un răspuns tranşant, nu este etic să fac asta, dar este posibil ca la Sibiu, cei de la OSIM să nu fi găsit o locație care să răspundă tuturor cerinţelor necesare existenţei unui asemenea centru de care era nevoie. Încercări de înfiinţare a centrului există de mai bine de 10 ani. Partenerii noștri au mai purtat negocieri şi cu alte instituţii, însă nu s-a concretizat nimic. S-a decis înfiinţarea centrului în incinta şi în parteneriat cu Universitatea “Lucian Blaga” pentru că aici au fost găsite condiţiile corespunzătoare. În ultimii ani am arătat că avem un potențial vis-a-vis de partea de creativitate, aici este un management performant deoarece rectorul Universităţii Prof.univ.dr.ing. Constantin Oprean este deschis preocupărilor creative și de asemenea promovarea tinerilor este prioritară. Rectorul Universităţii are procupări deosebite în promovarea drepturilor de proprietate intelectuală, are o viziune extrem de deschisă şi pragmatică, promovează inovarea şi transferul tehnologic. Cert este că aceste parteneriate funcţionează, demonstraţia fiind făcută prin orientarea OSIM către mediul academic nu doar în Sibiu ci şi în Braşov, Craiova, Cluj şi Iaşi.

infosib: Care este rolul dumneavoastră în demararea unei acţiuni de înregistrare a unei mărci sau brevet?

M.T: Conform regulamentelor OSIM, scopul activităţii Centrelor Regionale este de a oferi şi efectua informare asupra necesităţii protecţiei formelor de pro­prietate industrială, creş­terea numărului cererilor de brevete de invenţie, a cererilor de înregistrare marcă sau desene şi modele industriale şi contribuie în special prin legăturile locale, la aplicarea invenţiilor și astfel la înnoirea producţiei industriale si la creşterea interesului tineretului în a-şi valorifica în ţară propriile creaţii tehnice. Practic noi facem promovarea a ceea ce înseamnă proprietatea intelectuală care este împărțită în protecție industrială și protecția drepturilor de autor. Cea industrială se referă la brevete, mărci, desene, modele etc. Noi vrem să le explicăm oamenilor de ce e important să-și promoveze o idee materializată practic și cum trebuie să facă lucrul acesta. Noi le arătăm oamenilor cum să descrie un brevet, cum să formuleze o cerere de protecție de marcă și tot ce este necesar, pentru că în toate aceste centre lucrează numai personal cu pregărire tehnică, cum ar fi inventatori sau profesori.

infosib:Ce puneţi la dispoziţia celor interesaţi şi care este programul de lucru?

M.T: Comunităţii sibiene îi vor fi puse la dispoziţie Buletine Oficiale de Proprietate Industrială, Revista Română de Proprietate Industrială, CD-rom-uri ca baze de date care conţin informaţii publice referitoare la obiectele de proprietate industrială, respectiv invenţii, mărci, desene și modele industriale, precum și broşuri, prospecte, legislaţie internă şi internaţională în domeniul. Programul va fi de opt ore, iar cei interesaţi vor avea la dispoziţie un număr de telefon 0269 217 989 sau se pot adresa la sediul Centrului care este situat în incinta rectoratului.

infosib: Cum va fi promovat centrul la nivel judeţean?

M.T: Vom avea în perioada următoare o serie de acţiuni de promovare. În 10, 11 şi 12 mai vom organiza la Sibiu un seminar internațional pe acest domeniu desfășurat în colaborare cu reprezentanți de la OSIM, dar și cu reprezentanți ai Organizației Mondiale pentru proprietate intelectuală de la Geneva. Timp de 3 zile vom prezenta aspectele şi problematica actuală în domeniul protecției proprietăţii intelectuale. Ne vom axa în special pe negocierea dreptului de proprietate intelectuală, şi de asemenea vom explica ce pași trebuie urmați pentru a putea vinde dreptul de proprietate intelectuală. În alte state se câștigă foarte bine din acest domeniu. Dacă ai o idee pe care o materializezi practic, trebuie să ai un drept asupra ei. În caz contrar, o poate lua oricine si o poate folosi cum dorește pentru că totul este legal. Această problemă este la nivel naţional pentru că nu se acordă importanţă suficientă acestor drepturi. Sunt atâtea procese la care s-a ajuns din cauza neprotejării mărcilor sau brevetelor. De asemenea, un alt minus pe care îl are România este faptul că nici în şcoli şi universităţi nu se învaţă suficient despre importanţa acestor drepturi.

infosib: Vă gândiţi să introduceţi un curs despre proprietatea intelectuală la nivelul facultăţilor, în viitor?

M.T: Da. Deja am început o cercetare cu caracter ştiinţific pe această temă să vedem unde ne situăm din punctul de vedere al gradului de informare. Ideea este de a-i sensibiliza pe oameni și de a face cunoscute riscurile. Spionajul economic funcționează foarte bine. Dacă ai o idee, o pui în practică, începi să o vinzi, iar dacă nu e protejată o poate lua altcineva. Și nu ai cum să îl tragi la răspundere. În toamnă vrem să organizăm un seminar care să dureze cel puțin 4 zile, unde vom invita tot mediul de afaceri din zona noastră. Vrem să le explicăm tot ce este nevoie pentru a-i convinge de importanța protecției proprietăţii intelectuale.

infosib: Cine o să vă sprijine din punct de vedere financiar?

M.T: Sprijin o să avem din partea celor două instituţii. Deja Universitatea a făcut demersurile necesare dotării logistice a Centrului. Suntem la început de drum și sperăm să ne dezvoltăm pas cu pas. Obiectivul nostru este să convingem cât mai mulţi sibieni de importanţa acestui proces de înregistrare. Sperăm ca cererea de piaţă să fie în creştere de acum înainte prin înfiinţarea acestui centru. O data pe an, toate centrele regionale se vor întâlni şi va fi realizat un raport asupra activităţii.

infosib: Ce taxe trebuie să plătească un solicitant?

M.T: Aceste taxe diferă în funcţie de serviciu şi sunt stabilite la nivel naţional. Cei interesaţi pot accesa site-ul O.S.I.M, unde vor putea găsi valoarea acestora. Trebuie specificat că producţiile din mediul academic au reducere, ele plătesc doar 20% din valoarea unei taxe. Instituţiile private nu intră în această categorie.

infosib: Influenţează protejarea drepturilor de proprietate, progresul?

M.T: Cu siguranţă. Progresul depinde de creativitatea din domeniul tehnic şi cultural, de indicatorul de inovare, iar protecţia juridică a creaţiilor încurajează investiţiile, stimulează creşterea economică dar şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.unitatea academică sibiană.